Stoican: „Nu suntem calificați matematic în Europa League. Trebuie să jucăm serios cu Mediașul”

Redactor:
Marius Pitaru
Stoican:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Dinamo întâlnește astăzi, de la ora 20:30, Gaz Metan, o formație ce nu este scăpată complet de grija retrogradării. „Câinii” s-au deplasat la Mediaș încă de vineri, zi în care au susținut o sesiune de autografe într-unul dintre shop-urile sponsorului Orange.

Roș-albii trebuie să răzbune ultimele două rezultate din campionat, 0-2 cu Brașovul și 0-3 cu CFR, mai ales că echipa nu este calificată matematic în Europa League. „Trebuie să tratăm serios meciul cu Gaz Metan. Dinamo nu și-a asigurat încă locul de cupele europene. Cred că putem pleca de la Mediaș cu cele trei puncte. Gazdele au jucători periculoși, fotbaliști buni. Și antreborul Cristi Dulca este valoros. Ne așteaptă o partidă dificlă”, a afirmat antrenorul lui Dinamo, Flavius Stoican. „Meciul cu Dinamo reprezintă una dintre cele trei finale pe care le mai avem noi până la finalul campionatul, alături de jocurile cu CFR și FC Brașov. În retur, din cauza accidentărilor și a suspendărilor, rezultatele au fost mai puțin convingătoare„, a spus și Cristi Dulca, antrenorul medieșenilor.

1 succes a înregistrat Mediașul în ultimele 7 partide din Liga, din care o victorie, o remiză și 5 eșecuri

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Pescobar, jefuit când se afla în Germania, la EURO 2024. Imagini halucinante cu hoţul în casa lui Paul Nicolau. FOTO şi VIDEO
Pescobar, jefuit când se afla în Germania, la EURO 2024. Imagini halucinante cu hoţul în casa lui Paul Nicolau. FOTO…
S-a luat de Drăgușin în direct la BBC și a fost pus la zid chiar de ai lui: „Un nesimțit ordinar / Taci din gură!”
S-a luat de Drăgușin în direct la BBC și a fost pus la zid chiar de ai lui: „Un nesimțit…
Irinel Columbeanu și Irinuca, interviul anului pentru WOWbiz.ro. Detalii emoționante din culisele revederii de la aeroport
Irinel Columbeanu și Irinuca, interviul anului pentru WOWbiz.ro. Detalii emoționante din culisele revederii de la aeroport
Imagini de colecție cu jucătorii României, alături de partenerele lor. Au sărbătorit alături de fotbaliști, în tribune
Imagini de colecție cu jucătorii României, alături de partenerele lor. Au sărbătorit alături de fotbaliști, în tribune
Alimentele pe care Esca le-a exclus complet din meniul ei | Ce consumă zilnic: arată BESTIAL la 51 de ani
Alimentele pe care Esca le-a exclus complet din meniul ei | Ce consumă zilnic: arată BESTIAL la 51 de ani
Mihai Trăistariu îi învață pe români cum să facă bani: „Așa poți face 3.000-5.000 de lei pe lună”
Mihai Trăistariu îi învață pe români cum să facă bani: „Așa poți face 3.000-5.000 de lei pe lună”
BANCUL ZILEI. Coafeza către clientă: - Care e ocazia, iubita? Nuntă, botez, iubit nou?
BANCUL ZILEI. Coafeza către clientă: - Care e ocazia, iubita? Nuntă, botez, iubit nou?
Tinerii care au învins primari aflaţi în funcţie de zeci de ani. La 26 de ani, Andrei Obreja a studiat în Anglia şi va conduce o comună din Timiş
Tinerii care au învins primari aflaţi în funcţie de zeci de ani. La 26 de ani, Andrei Obreja a studiat…
LEGUMA care este cel mai bun AFRODIZIAC! Egiptenii antici o mâncau zilnic
LEGUMA care este cel mai bun AFRODIZIAC! Egiptenii antici o mâncau zilnic
Românul ăsta mare şi prost Ce a putut spune acum despre Ilie Năstase multimilionarul celebru care l-a jignit incalificabil!
Românul ăsta mare şi prost Ce a putut spune acum despre Ilie Năstase multimilionarul celebru care l-a jignit incalificabil!
BREAKING | Andrei Muraru a murit într-un accident cumplit de motocicletă 😢
BREAKING | Andrei Muraru a murit într-un accident cumplit de motocicletă 😢
S-a dat lege nouă în România. Decizie pentru casele vechi. Soluția cerută de ani de zile
S-a dat lege nouă în România. Decizie pentru casele vechi. Soluția cerută de ani de zile
"Au murit într-o secundă!" Au apărut imaginile de pe camerele de supraveghere cu accidentul în care au pierit Mihaela și…
Cele mai 'bunese' iubite de fotbaliști de la Euro 2024. Pe ce loc sunt româncele
Cele mai 'bunese' iubite de fotbaliști de la Euro 2024. Pe ce loc sunt româncele
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Rusia, după victoria tricolorilor cu Ucraina: România nu a fost niciodată considerată nici măcar o echipă puternică
Rusia, după victoria tricolorilor cu Ucraina: România nu a fost niciodată considerată nici măcar o echipă puternică
István Kovács a aflat care e primul meci pe care îl va arbitra la Euro 2024
István Kovács a aflat care e primul meci pe care îl va arbitra la Euro 2024
Echipamente obligatorii pe toate mașinile din România. Ce pățesc șoferii care nu le au?
Echipamente obligatorii pe toate mașinile din România. Ce pățesc șoferii care nu le au?
Ce a urmat după ce un client i-a aruncat cu cafea în față vânzătoarei. Fata i-a plătit cu vârf și îndesat
Ce a urmat după ce un client i-a aruncat cu cafea în față vânzătoarei. Fata i-a plătit cu vârf și…
×